joi, 15 iulie 2010

praf de stele


Mai tii minte cum a fost primul pas gresit, primul reusit, prima iubire pierduta sau regasita?...toate astea sunt evaporate de timp sunt teleportate in intunericul memoriei de unde le poti culege doar atunci cand esti din nou ranit, cand o noua feririce enorma iti intra in viata, si te gandesti la cele ce'au fost, le pui in balanta, incerci sa'ti dai seama care ti'a pricinuit mai multa durere, care ti'a adus mai multe reusite, dar fiecare nod in papura sau fiecare zambet e diferit, e inutil sa fie comparate faptele sau persoanele intre ele fiecare vine in viata asa cum au fost fost lasate, la rand, cum isi au sentinta. De ce sa spunem de fiecare data, "uite daca s'ar da timpul inapoi as vrea sa schimb aia si aia", nu are nici un rost, ne irosim cuvintele in neant, oricum ce'a fost bun sau rau nu se intoarce, tot ce'am semanat asa ne este dat, bun sau gresit.

Ca atunci cand am fost cu totii copii. Cea mai frumoasa perioada din viata fiecaruia. E minunat sa fi copil. Nici un sentiment nu se compara cu bucuria pe care o revarsa un copil peste tot preajma sa. E cea mai inocenta bucurie, sunt cele mai naive lacrimi si rugaminti. Dar nu putem schimba nici asta. Nimic. Nu ne putem intoarce la ce'am fost odata, dar putem avansa. Putem sa tindem spre ceva inalt, sa avem sperante, idealuri, cineva poate se va grabi sa spuna, da, sunt doar iluzii, si, sunt iluziile fiecaruia, speranta fiecarui suflet ca ceva va fi bine intr'un final. Chiar daca nu mai suntem copii sau nu vom mai fi de ce sa incetam sa avem iluzii, vise, sperante. Sperante si iluzii bazate pe ceva real. Ceva realizabil. Sa putem trudii sa obtinem ceea ce ne dorim pentru ca la final sa ne bucuram, sa zambim cu tot sufletul, cu inima de copil.

Si'atunci..de ce atunci cand suntem atat de demoralizati incat nimeni nu ne mai scoate din starea de nimic in care ne aflam, vrem sa intoarcem clepsidra, sa stricam destinul pentru simplul fapt ca vrem 2 minute sau cateva ore din trecut?..intotdeauna vor fi si zile bune si zile mai putin bune, asta nu inseamna ca atunci cand esti "mort" sa'ti doresti zilele cand inca "traiai". E uman sa'ti doresti asta, nimeni nu poate fi condamnat dar de ce sa alungi "praful" cand oricum va fi luat de vant si vor ramane in urma numai amintirile a ce'a fost odata neplacut. Va rasarii intr'o zi in locul unde n'a fost decat praf de stele piramida ce nu va fi daramata nici de cel mai puternic vant. Va fi incojurata de iubire de suferintele ce'au existat odata si s'au transformat in ceva constructiv, de tot ce'nseamna fericire. Da, intr'un fel astea sunt iluziile mele. Nu ma tem sa sper sa'mi doresc ceva, e normal, e frumos, e greu, dar nimeni n'a spus ca va fi usor. Totul este sa fie vointa, incredere si putere. Sa realizezi ceva indestructibil. Sa poata trece peste incercarile timpului, timpul asta care ne ia uneori ce'avem mai de pret si nu ne da nimic la schimb, el care ne revine de fiecare data cu amintiri placute sau neplacute, cu iubirile traite de'a lungul vietii. Si cine ne arata ce e mai bine pentru noi? Cine dupa ce facem greseli ni le readuce din nou prin imprejurari stranii, cine ne seaca de amintiri? ....only time.

Timpul ne este si prieten si dusman. De cele mai multe ori tind sa cred ca dusman. De ce nu ne lasa sa ne vedem linistiti de viata? Sa ne continuam treburile cotidiene fara nici o farama din durerile de altadata. Ce rost ar mai avea oricum? Exact cand ne gasim echilibrul trebuie sa tasneasca o fasie din trecut sa umbreasca tot albastrul cerului..."dulce'ar fi durerea".dar nu mai suntem in trecut. trebuie s'o luam de la zero.

atat.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu