sâmbătă, 7 decembrie 2013

Bătrânețe

Acum trei ani-într-a12a-m-am decis să-mi caut foștii colegi din generala 75-undeva aproape de parcul Lia Manoliu-să văd cum au ajuns, ce-au mai făcut, cum s-au schimbat. Abia acum-la 21 de ani-i-am găsit. Nu mi-am imaginat c-o să-i regăsesc angajați prin multinaționale sau studenți la facultăți de renume din străinătate, dar nici chiar așa cum i-am văzut până la urmă nu mi-ar fi trecut prin cap c-aș fi putut să-i descopăr.
Dacă stau să rememorez ce s-a întâmplat într-a 5a, când eram încă acolo, am vagi amintiri. Poate că de-asta sunt atât de surprinsă.
Oamenii generației mele sunt ori foarte deștepți ori proști. Nu există cale de mijloc. Nu există aș vrea, dar parcă nu prea. Ceva îi trage într-o cușcă din care n-au cum să mai iasă decât morți sau cineva îi aduce cu capul pe pământ.
Am rezistat două zile să vorbesc cu una din acele persoane de care la un anumit moment chiar mi se făcuse dor, dar am lăsat-o baltă. Am apăsat butonul "block" al minunatului feisbuc și am pus stop unei viitoare ieșiri ce tind să cred că nu avea să decurgă cu bine.
Și uite așa poți să alungi foarte ușor persoanele nedorite.

vineri, 6 decembrie 2013

Viața

Trăiește
iubind
mâncând
plângând în pumni
urlând
îmbrățișând
trăiește
sorbind ultima picătură de viață
alergând
citind
zâmbind
trăiește

miercuri, 30 octombrie 2013

Capătul

Vreau să-ți arăt tot ce-mi trece prin minte. Să-ți iau palma plină de bătături și să te pun să deschizi fiecare cămăruță ce se leagă de gândurile mele. Să vezi cât de fragile sunt câte unele și cât de greu de schimbat sunt altele. Și să-ți mai arăt că nici măcar unul nu scapă de tine-la modul pozitiv.

Mere și nuci

Încredere și siguranță. Astea-s primele cuvinte care-mi vin în minte. Frică? Nu are cum să dispară imediat, dar pe măsură ce trec zilele, încrederea începe să-i dea croșee fricii, reluându-și locul.
Am depășit de mult persoana care-am fost și asta datorită ție. Fără mulțumiri sau alte chestii de genul, nu cred că vreau asta.
Îmi dau seama ce-și dorește o persoană ca tine, pot să simt, pot chiar să ating...dar nu-mi dau seama de ce sunt încă atât de reticentă. Nu găsesc cuvântul potrivit și l-am căutat în toate dicționarele.
Pot să înțeleg și inutilitatea cuvintelor, dar când ele se îmbină atât de frumos, cum să nu-ți placă?
Nu am realizat și n-o să pot ..cum pot să mă fac plăcută? Ești acea persoană pe care cu greu o găsești, ți-ar trebui luni de săpături și mii de picături de transpirație s-o găsești, și când în sfârșit apare...te întrebi ce caută lângă tine. Cine ești tu, ce-ai făcut? Meriți astea? Trebuie să ai măcar o parte din merit.
Oricum ar fi, și chiar dacă nu pare, sunt bucuroasă. Retrasă, înceată, dar fericită și umilă.

miercuri, 26 iunie 2013

Anii trecuţi

Să-mi filmez amintirile? Să le pun pe hold? Ce-aş mai putea să văd când aici n-a mai rămas nimic..
Eram toţi, marea era murdară, nu ne cunoşteam, însă totul mergea ca pe roate. Şi nu ne cunoşteam..
Acum, când fiecare cunoaşte drumul spre ieşire, niciunu nu s-a mai chinuit să se întoarcă.
Speram că nisipul o să ne ţină de cald, dar din păcate a plouat.
Cu toate astea, muntele ne aşteaptă


luni, 17 iunie 2013

26

Mă strigă, le aud glasul în fiecare seară. De fiecare dată mai pronunţat. Îmi aud numele. E doar o şoaptă, dar ştiu că ei mă vor acolo unde îmi e locul. Pescăruşii..
Totul se termină prea repede, dar asta nici măcar n-a început..

Ceva

Ceva îmi spune că asta nu va rămâne doar atât. Câte-o melodie tristă, una veselă, aşteptări pentru zilele senine, şi totul se schimbă. De ce acum? De ce din nou în acelaşi fel? Am obosit..

duminică, 19 mai 2013

tinereţe

A leşinat. Aseară. Doctorii îşi făceau ei datoria de a o readuce pe tărâmul unde nimic nu-i de ajuns, dar ea se încăpăţâna să se uite în gol. Aşa o definesct toţi prietenii. Încăpăţânată. Care toţi? Din ăia mulţi şi fără rost, dacă au rămas vreo trei care o mai sună din când în când, e bine.
Mereu s-a întrebat cum arată interiorul unui spital. Văzuse prin seriale sau acu câţiva ani la naşterea verişoarei ei, dar niciodată nu a marcat acest teritoriu în postura de pacient. Black out, şi nimic n-a mai contat. S-a trezit după câteva ore bune, şi-a privit mâna dreaptă, înţelegând că nu era acolo pentru că înfăptuise vreun act eroic. Atunci şi-a adus aminte de toţi oamenii ăia de la Gara de Nord ce dorm în propria urină. Nu i-a trecut nicicând prin cap că va fi vreodată în postura lor.
*cling cling cling*, se auzea în întreg salonul. Voia doar să afle ce s-a întâmplat şi nimeni nu venea cu un răspuns.
N-am fost o fată rea, se gândea, şi dorinţa de a face lucruri necugetate ardea din nou.
N-a mai avut apă în corp, auzise, dar e imposibil, corpul uman e format din apă.
N-a mai fost hidratată, alcoolul îi plutea în sânge. Eh, aşa mai vii de-acasă.
Dar cum să plutească alcoolul?
Şi apoi şi-a dat seama că de fapt căuta răspunsul la întrebarea pe care şi-a pus-o la fiecare stare critică. Doare când mori?

sâmbătă, 18 mai 2013

luna de foc

cu cât vii mai aproape, cu atât eu mă îndepărtez. sau invers. cert este că se întâmplă. nimic din ce este acum nu se mai poate pune pe hold. am avut timp să fac şi asta dar m-am încăpăţânat să las lucrurile de la sine. aşa sunt eu. aşa eşti tu. aşa n-am fost noi.

joi, 28 martie 2013

Dorinţă

Simt nevoie să fiu cea mai bună în tot ce n-am făcut deloc bine până acum.
1. Jurnalismul
2. terminarea unui maraton în acest an
3. achiziţionarea tuturor cărţilor Agathei Christie
4. multe idei scrise
5. zâmbetul
6. prietenii
7. tabăra
8. jobul
9. familia
10. vara
11. începutul anului universitar
12. terminarea anului

miercuri, 27 februarie 2013

02.13

M-am tot gândit de-a lungul timpului şi mi-am zis că n-o să pot scrie niciodată despre altceva, dar în fiecare zi e ceva nou, ceva care merită spus. În fiecare an mi-e dor de vară, îi simt lipsa dinainte să plece şi înainte să vină doar cu câteva minute. În fiecare an îmi spun că nu voi petrece nici măcar o zi stând în pat, dormind, sau făcând orice altă activitate ce nu-şi are rostul în acest anotimp, dar întotdeauna mă găsesc de partea cealaltă. În fiecare an sper cu toată inima că nu va fi ultima petrecută în modul cu care am fost obişnuită, şi n-am fost niciodată dezamăgită. .....



marți, 12 februarie 2013

05.02.

Nicicând nu m-am simţit mai sigură ca acum. Mai am puţin şi prind aripi. Ştiam că din moment ce-o să vin aici, în casa aceasta cu trei camere, să-mi las trupul să se odihnească în patul din cea mai încălzită cameră, să privesc spre asfinţit cum soarele îşi părăseşte scopul de peste zi, să-mi dau seama că zilele de iarnă pot fi şi călduroase dacă foloseşti îndeajuns de multe lemne şi că mintea îţi poate zbura în locuri în care n-ai crezut niciodată, totul se poate schimba, dar nu mi-am imaginat niciodată că în bine.
M-am întrebat de cele mai multe ori cum se face că eu ajung să deţin toate acestea mult mai târziu decât ceilalţi, dar organizându-mi mai bine gândurile, am ajuns la concluzia că de fiecare dată va fi mai bine în acest fel. Să nu-mi doresc ceva mult mai devreme din moment ce pot să obţin orice, oricum..chiar dacă mai târziu.






joi, 31 ianuarie 2013

Alte zile de joi

Am observat de ceva vreme că oamenii au ajuns la concluzia cum că dacă eşti fericit sau optimist înseamnă că nu ştii ce-i aia viaţă cu adevărat. Speranţele deşarte, doar iluziile-fără pic de încercări-astea sunt poveştile despre care vorbesc ei. Atunci când dorinţa ajunge la un nivel maxim, momentul în care chiar poţi şi ai într-adevăr puterea să te ridici de pe scaun sau pat-depinde unde stai în momentul respectiv-şi chiar începi să faci ce ţi-ai propus, atunci deja ai trecut la nivelul următor. Simplele zâmbete şi încercări de-a forma o propoziţie optimistă nu-şi au rostul, căci la nivelul subconştientului îţi dai seama că de fapt te minţi.
Acum hai să luăm toate acele propoziţii, videoclipuri, melodii motivaţionale şi să le transformăm într-un real succes, să ştim cu adevărat că avem un scop în viaţă. Nu tot ce-i roz e şi real.