miercuri, 27 februarie 2013

02.13

M-am tot gândit de-a lungul timpului şi mi-am zis că n-o să pot scrie niciodată despre altceva, dar în fiecare zi e ceva nou, ceva care merită spus. În fiecare an mi-e dor de vară, îi simt lipsa dinainte să plece şi înainte să vină doar cu câteva minute. În fiecare an îmi spun că nu voi petrece nici măcar o zi stând în pat, dormind, sau făcând orice altă activitate ce nu-şi are rostul în acest anotimp, dar întotdeauna mă găsesc de partea cealaltă. În fiecare an sper cu toată inima că nu va fi ultima petrecută în modul cu care am fost obişnuită, şi n-am fost niciodată dezamăgită. .....



marți, 12 februarie 2013

05.02.

Nicicând nu m-am simţit mai sigură ca acum. Mai am puţin şi prind aripi. Ştiam că din moment ce-o să vin aici, în casa aceasta cu trei camere, să-mi las trupul să se odihnească în patul din cea mai încălzită cameră, să privesc spre asfinţit cum soarele îşi părăseşte scopul de peste zi, să-mi dau seama că zilele de iarnă pot fi şi călduroase dacă foloseşti îndeajuns de multe lemne şi că mintea îţi poate zbura în locuri în care n-ai crezut niciodată, totul se poate schimba, dar nu mi-am imaginat niciodată că în bine.
M-am întrebat de cele mai multe ori cum se face că eu ajung să deţin toate acestea mult mai târziu decât ceilalţi, dar organizându-mi mai bine gândurile, am ajuns la concluzia că de fiecare dată va fi mai bine în acest fel. Să nu-mi doresc ceva mult mai devreme din moment ce pot să obţin orice, oricum..chiar dacă mai târziu.