duminică, 19 mai 2013

tinereţe

A leşinat. Aseară. Doctorii îşi făceau ei datoria de a o readuce pe tărâmul unde nimic nu-i de ajuns, dar ea se încăpăţâna să se uite în gol. Aşa o definesct toţi prietenii. Încăpăţânată. Care toţi? Din ăia mulţi şi fără rost, dacă au rămas vreo trei care o mai sună din când în când, e bine.
Mereu s-a întrebat cum arată interiorul unui spital. Văzuse prin seriale sau acu câţiva ani la naşterea verişoarei ei, dar niciodată nu a marcat acest teritoriu în postura de pacient. Black out, şi nimic n-a mai contat. S-a trezit după câteva ore bune, şi-a privit mâna dreaptă, înţelegând că nu era acolo pentru că înfăptuise vreun act eroic. Atunci şi-a adus aminte de toţi oamenii ăia de la Gara de Nord ce dorm în propria urină. Nu i-a trecut nicicând prin cap că va fi vreodată în postura lor.
*cling cling cling*, se auzea în întreg salonul. Voia doar să afle ce s-a întâmplat şi nimeni nu venea cu un răspuns.
N-am fost o fată rea, se gândea, şi dorinţa de a face lucruri necugetate ardea din nou.
N-a mai avut apă în corp, auzise, dar e imposibil, corpul uman e format din apă.
N-a mai fost hidratată, alcoolul îi plutea în sânge. Eh, aşa mai vii de-acasă.
Dar cum să plutească alcoolul?
Şi apoi şi-a dat seama că de fapt căuta răspunsul la întrebarea pe care şi-a pus-o la fiecare stare critică. Doare când mori?

sâmbătă, 18 mai 2013

luna de foc

cu cât vii mai aproape, cu atât eu mă îndepărtez. sau invers. cert este că se întâmplă. nimic din ce este acum nu se mai poate pune pe hold. am avut timp să fac şi asta dar m-am încăpăţânat să las lucrurile de la sine. aşa sunt eu. aşa eşti tu. aşa n-am fost noi.