miercuri, 30 octombrie 2013

Capătul

Vreau să-ți arăt tot ce-mi trece prin minte. Să-ți iau palma plină de bătături și să te pun să deschizi fiecare cămăruță ce se leagă de gândurile mele. Să vezi cât de fragile sunt câte unele și cât de greu de schimbat sunt altele. Și să-ți mai arăt că nici măcar unul nu scapă de tine-la modul pozitiv.

Mere și nuci

Încredere și siguranță. Astea-s primele cuvinte care-mi vin în minte. Frică? Nu are cum să dispară imediat, dar pe măsură ce trec zilele, încrederea începe să-i dea croșee fricii, reluându-și locul.
Am depășit de mult persoana care-am fost și asta datorită ție. Fără mulțumiri sau alte chestii de genul, nu cred că vreau asta.
Îmi dau seama ce-și dorește o persoană ca tine, pot să simt, pot chiar să ating...dar nu-mi dau seama de ce sunt încă atât de reticentă. Nu găsesc cuvântul potrivit și l-am căutat în toate dicționarele.
Pot să înțeleg și inutilitatea cuvintelor, dar când ele se îmbină atât de frumos, cum să nu-ți placă?
Nu am realizat și n-o să pot ..cum pot să mă fac plăcută? Ești acea persoană pe care cu greu o găsești, ți-ar trebui luni de săpături și mii de picături de transpirație s-o găsești, și când în sfârșit apare...te întrebi ce caută lângă tine. Cine ești tu, ce-ai făcut? Meriți astea? Trebuie să ai măcar o parte din merit.
Oricum ar fi, și chiar dacă nu pare, sunt bucuroasă. Retrasă, înceată, dar fericită și umilă.