miercuri, 25 februarie 2015

Vârsta decisivă

Nu am trăit încă mai încolo de 23 de ani, dar cred că nu o să mai fie chiar atât de dificil. Între 18 ani şi 22 mi se pare că toată lumea îţi stă ţie pe cap.
Toate ideile, frustrările tuturor fac parte din tine, iar ale tale, parcă nu mai contează chiar atât de mult. Te trezeşti dimineaţa, îţi spui că ai să faci atâtea lucruri, şi până la sfârşitul zilei, constaţi că ai ajuns din nou pe scaunul calculatorului şi te uiţi la seriale.
Sau poate fac doar eu asta.
Ştiu că sunt mulţi care la vârsta mea au afaceri, fac proiecte, internship-uri sau alte lucruri care-i ţin tot timpul ocupaţi, dar aşa sunt eu. Asta-i firea mea. Până nu găsesc lucrul ăla, legătura aia măruntă pentru care să mă lupt până la capăt şi să-mi placă, nu pot să fac altceva. Caut, aştept, mă uit, sper, dar nu pot să fac ceva care nu-mi place.
Da, da...în viaţă nu facem numai ce ne place, dar de ce nu? Ce-i cu expresia asta? Normal că putem face ceea ce ne place, că altfel de ce dracu mai trăim? Doar să luăm nişte amărâţi de bani care oricum se duc mai repede decât au venit şi să facem copii? Nu, ăsta nu pare a fi visul meu. Poate că altcineva s-ar regăsi la fix în descrierea asta, dar nu eu.