duminică, 15 martie 2015

Gora

Gora e subtilă, plină de învățături și religie, fără a fi plictisitoare.
 Autorul vorbește mult despre Dumnezeu, nu neapărat despre un singur El, dar în principiu despre Dumnezeu. În mare parte, am înțeles că Tagore de fapt vrea să ne deschidă mintea, să ne facă să înțelegem că doctrinele care ne sunt băgate pe gât de când suntem mici, ni le putem șterge. Vrea să ne arate că atâta timp cât credem în ceva, în orice, și suntem onești cu noi înșine, nu avem de ce să ne rușinăm.
Mai bine să nu credem în nimic, să luăm câte puțin din toate, decât să fim adepții unui crez, și să fim de fapt oameni goi pe dinăuntru. Lucrul ăsta se întâmplă cu oamenii din Brahmo Samaj, descriși în carte. Ei își dau cu pumnii în piept că sunt credincioși, că merg la toate întâlnirile organizate de această organizație, dar de fapt, dacă cineva vrea să treacă de partea lor, îl judecă aspru fără a-și pune vreo întrebare îl legătură cu persoana respectivă. Doar pentru simplul fapt că nu are aceeași doctrină cu ei de la început, e considerată o persoană nedemnă de a face parte din casta brahminilor. 
În schimb, când Gora află adevărul, totul îi apare într-o lumină mult mai bună.  Din persoana care încearcă să protejeze India și pe oamenii care locuiesc acolo, se transformă în persoana căreia nu-i mai pasă așa mult, ajunge să-i pese mai mult de faptul că acum poate sta cu oricine vrea la masă, poate să bea din apa oricui și poate fi prieten cu oricine. 
Nu aș vrea să dau mai multe detalii, dar mi-a plăcut. Chiar aș vrea s-o mai citesc încă o dată. Simt că mi-au mai scăpat câteva idei importante. Eu o am în formatul ăsta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu